Dupa o saptamana in care mi-am propus sa fac “taper” ca la carte, cu antrenamente scurte dar intense, specifice traseului din Ploiesti, am zis ca sunt pregatit pentru sambata. Din pacate nu s-a terminat cum am calculat. Trebuie sa-mi fi dat seama dupa cum imi scadea puterea la intervalele din antrenament.

Intervale

 

 

 

 

 

 

De dimineata m-am trezit cu ceva emotii, si pentru ca baietelul meu urma sa mearga la primul concurs de biciclete la doar 4 ani. Din punctul asta de vedere a fost o zi super:

Eu si Sebi
Eu si Sebi

Dupa cursa copiilor, am urmarit cursa celor 10 pentru un loc alaturi de Alex Ciocan la o tura pe traseul unei etape din Turul Frantei. Au fost doar 9 la start de fapt, iar cursa a fost frumoasa, castigatorul s-a decis chiar in sprintul final.

Inainte de startul nostru m-am incalzit pe traseu, mai mult exersand curbele, sa fiu sigur ca nu am nici o surpriza. Totul bine si frumos, am consumat cele 9 boabe de cafea din buzunar, bidonul de apa cu ceva carbohidrati si am zis ca sunt gata. De data aceasta m-am asezat in prima jumatate, sa nu cumva sa pierd turma.

Nu va grabiti, prima tura nu se ia in calcul …. mai ca ma bufnea rasul cand am auzit. Bineinteles ca toti au plecat de parca la finalul primei ture se decide castigatorul. In primele ture m-am luptat sa stau cat mai sus in pluton, sprinturile curgeau pe banda. Se sprinta dupa fiecare curba, dar se sprinta si dupa sprint. Din pacate nu stiu cum am reusit dar am tot pierdut teren dupa vreo 4-5 ture probabil si am ajuns spre coada plutonului, luptandu-ma din ce in ce mai greu sa sprintez dupa curbe sa prind plutonul. Am ars cateva bete si incercand sa urc spre fata plutonului pe exterior, singur in briza la peste 40 km/h, pentru ca deja in interiorul plutonului imi dadusem cateva coate cu colegii. Nici acum nu imi dau seama ce s-a intamplat cu adevarat de am renuntat la lupta, n-am mai putut, sau m-am demoralizat singur gandindu-ma ca mai este mult timp pana la finalul orei si trebuie sa-mi mai conserv energia. Acum, am sentimentul ca este a 2-a varianta. Ar fi trebuit sa stiu de la celelalte curse de anul trecut, ca se mai potoleste plutonul dupa o perioada, nu pot face nici ei sprinturi continuu, dar se pare ca nu mi-a ajuns prea mult sange la creier sambata. Trebuia sa fie ori la bal ori la spital, nu locul 16 din 34 la categoria de varsta. De fapt nici nu conteaza locul la categoria de varsta, tot ce imi doream e sa termin cu plutonul principal, asa ca practic am renuntat la tinta prea usor, de frica de a nu fi nevoit sa abandonez.

M-am resemnat, si am asteptat pe cineva din urma sa mergem impreuna. Ne-am format un plutonas si din pacate doar cativa dintre noi am tras la trena. Asa am mers o perioada destul de lunga alaturi de baietii de la Orange.

Eu la trena
Duceam trena aici

In penultimul tur, in curba, un baiat din fata mea a pierdut controlul bicicletei si s-a intins pe sosea, iar eu, fiind imediat dupa el si aplecat in curba, nu am putut opri complet si am cazut peste bicicleta lui. M-am ridicat cat am putut de repede, am verificat sa nu fi pierdut garmin-ul, in nici un caz nu m-am uitat daca m-am lovit rau, am facut un system check, nu simteam dureri majore, asa ca am urcat repede pe bicicleta. In ultimul tur am facut un sprint, iarasi, destul de singur si inutil, dar trebuia sa imi exteriorizez cumva frustrarea.

Cum arata fisierul cu Power si HR dupa cursa:

RGP Power

Ca sa imi intareasca parerea ca nu am tras suficient si am renuntat prea repede, puterea medie pe parcursul cursei este destul de mult sub cea estimata din teste. Sau pur si simplu ar trebui sa mai exersez la sprinturi 🙂